Cu rădăcini în cultura chineză antică ce datează de peste 4.000 de ani, o varietate largă de forme de qigong s-au dezvoltat în diferite segmente ale societății chineze: în medicina tradițională chineză pentru funcții preventive și curative, în confucianism pentru a promova longevitatea și îmbunătățirea caracterului moral, în daoism și budism ca parte a practicii meditative și în artele marțiale chinezești pentru a îmbunătăți abilitățile de luptă. Qigongul contemporan combină tradiții diverse și uneori disparate, în special practica meditativă daoistă a “alchimiei interne” (Neidan), practicile meditative antice ale “circulației qi” (Xing qi) și “meditația în picioare” (Zhan zhuang) și exercițiul lent gimnastic de respirație al “ghidării și tragerii” (Dao yin). Tradițional, cunoștințele despre qigong erau transmise de la maestru adept la student în linii neîntrerupte, doar elitelor, de obicei cu tradiții secrete și esoterice de antrenament și transmitere orală și cu un accent pe practica meditativă de către savanți și practica gimnastică sau dinamică de către masele lucrătoare.
Qigongul cuprinde un set divers de practici care coordonează corpul, respirația și mintea pe baza filozofiei chineze. Practicile includ meditația în mișcare și cea statică, masajul, cântarea, meditația sonoră și tratamentele fără contact, efectuate într-o gamă largă de posturi corporale. Qigongul este clasificat în mod obișnuit în două categorii fundamentale: 1) qigong dinamic sau activ (dong gong), cu mișcare lentă fluidă; și 2) qigong meditativ sau pasiv (jing gong), cu poziții statice și mișcare interioară a respirației. Dintr-o perspectivă terapeutică, qigongul poate fi clasificat în două sisteme: 1) qigong intern, care se concentrează pe auto-îngrijire și auto-cultivare și; 2) qigong extern, care implică tratamentul de către un terapeut care direcționează sau transmite qi.
Ca meditație în mișcare, practica qigongului coordonează de obicei mișcare stilizată lentă, respirație profundă diafragmatică și concentrare mentală calmă, cu vizualizarea ghidării qi-ului prin corp. Deși detaliile de implementare variază, în general formele de qigong pot fi caracterizate ca un amestec de patru tipuri de practică: dinamică, statică, meditativă și activități care necesită ajutoare externe.
Practica dinamică – Implică mișcare fluidă, de obicei coregrafiată cu atenție, coordonată cu respirația și conștientizarea. Exemple includ mișcările stilizate lente ale T’ai chi ch’uan, Baguazhang și Xing yi. Alte exemple includ mișcarea grațioasă care imită mișcarea animalelor în Cinci Animale (Wu Qin Xi qigong), Cocorul Alb și Qigongul Gâștei Sălbatice (Dayan). Ca formă de exercițiu blând, qigongul este compus din mișcări care sunt de obicei repetate, întărind și întinzând corpul, crescând mișcarea fluidă (sânge, sinovial și limfă), îmbunătățind echilibrul și propriocepția și îmbunătățind conștientizarea modului în care corpul se mișcă prin spațiu.
Practica statică – Implică menținerea posturilor pentru perioade de timp prelungite. În unele cazuri, aceasta seamănă cu practica Yoga și continuarea sa în tradiția budistă. De exemplu, Yiquan, un artă marțială chineză derivată din xingyiquan, pune accent pe antrenamentul posturii statice. Într-un alt exemplu, forma de vindecare Cele Opt Piese de Brocart (Baduanjin qigong) se bazează pe o serie de posturi statice.
Practica meditativă – Utilizează conștientizarea respirației, vizualizarea, mantra, cântarea, sunetul și concentrarea pe concepte filozofice precum circulația qi, estetica sau valorile morale. În medicina tradițională chineză și practica daoistă, accentul meditativ este de obicei pe cultivarea qi-ului în centrele energetice dantian și echilibrarea fluxului de qi în meridian și alte căi. În diverse tradiții budiste, scopul este de a liniști mintea, fie prin concentrare exterioară, de exemplu pe un loc, fie prin concentrare interioară pe respirație, o mantra, un koan, goliciunea sau ideea eternului. În tradiția savantului confucian, meditația se concentrează pe umanitate și virtute, cu scopul auto-iluminării.
Utilizarea agenților externi – Multe sisteme de practică qigong includ utilizarea agenților externi, cum ar fi ingestia de ierburi, masajul, manipularea fizică sau interacțiunea cu alte organisme vii. De exemplu, alimentele și băuturile specializate sunt utilizate în unele forme medicale și daoiste, în timp ce masajul și manipularea corpului sunt uneori utilizate în formele de arte marțiale. În unele sisteme medicale, un maestru qigong folosește tratament fără contact, pretinzând că ghidează qi-ul prin propriul său corp în corpul altei persoane.
Bibliografie: The Origin of Modern Pranic Healing and Arhatic Yoga de Master Choa Kok Sui
